text Florentina Stoian, Lucian Muntean

www.adevarul.ro

Într-un sătuc de munte, la Vachères-en-Quint, doi francezi, soţ şi soţie, fac iaurt şi brânză de oaie după norme „biologice", care respectă şi mediul înconjurător, şi animalele, şi clientela... Jean-Louis are 60 de ani şi e doctor în oceanografie şi în biologie. Soţia, Danielle, are cu cinci ani mai puţin şi a studiat psihologia la Québec. Deşi te-ai aştepta să-i găseşti într-o sală de curs, predând unor studenţi, soţii Meurot s-au stabilit, de mai bine de 20 de ani, la Vachères-en-Quint, o aşezare de vreo 30 de oameni, la 160 de kilometri de Lyon. Au decis să facă "agricultură biologică". Să crească oi, să facă "fromage de brebis" (brânză de oaie), să-şi vândă produsele numai pe piaţa locală şi, mai presus de toate, să nu deranjeze în niciun fel natura.

Pe la 5 dimineaţa, când se trezeşte să mulgă oile, liniştea muntelui e tulburată doar de scârţâitul anemic al cocoşului de pe giruetă. Îndată însă începe şi scandalul: un cor de behăieli voioase îl întâmpină pe Jean-Louis, la intrarea-n adăpostul animalelor. Om învăţat, cu două doctorate, nu se sfieşte c-a ajuns "la coada oii". A ajuns fiindcă a vrut. Şi şi-a făcut ferma lui, "L’Hébergé", după un "stagiu de pregătire" în Masivul Central Francez: "Am fost, timp de câţiva ani, cioban la Millau, în departamentul Aveyron, unde se face brânza Roquefort". Acum e membru în puternicul sindicat francez al agricultorilor, "Confédération paysanne", şi militează pentru apărarea activităţii micilor producători francezi. Din rândul cărora face parte...

Produse locale pe piaţa locală

Cu mâinile împreunate în dreptul gurii, Jean-Louis îţi spune răspicat cum vede el lucrurile: "Pentru mine, agricultura e un mod de a fi, un mod anume de a produce, mai mult decât un ansamblu de tehnici, cum e pentru alţii". Şi-ţi dezvoltă, cât ai zice "oaie", tema suveranităţii alimentare: "Apărarea suveranităţii alimentare nu ne priveşte numai pe noi, pe francezi, nu e o luptă care trebuie câştigată numai de noi. Discuţia e valabilă şi-n cazul României. Suveranitatea alimentară înseamnă, în primul rând, să aperi interesele ţăranului dintr-o anumită zonă pentru a rezista pe piaţa locală, să-i permiţi să trăiască în oraşul lui, vânzând produsele lui. Şi, pe de altă parte, să aperi dreptul populaţiei din zona respectivă să-şi procure produse de calitate, produse realizate acolo, şi nu sosite de cine ştie unde".

Danielle îl completează: "Eu, ca şi mic producător, vreau să fie favorizate produsele locale pe piaţa locală, produsele noastre pe pieţele din apropiere. Că există următoarea situaţie: sunt producători francezi care vin, să zicem, în România sau în alte ţări, fac brânză acolo cu mână de lucru mai ieftină, vin cu brânza în Franţa şi o vând mai scump ca noi. Noi, cei de-aici, deşi putem să acoperim nevoile localnicilor, suntem reduşi la tăcere de aceia care îşi internaţionalizează afacerile. În felul ăsta, puţin câte puţin, micii producători ca noi dispar şi dispare aşa şi agricultura franceză".

Jean-Louis surâde a aducere aminte: "La o reuniune la care am fost recent, am întâlnit un cioban mongol care plecase din ţara lui, că numai avea loc să-şi vândă produsele acolo. Mongolii mâncau tot soiul de brânzeturi, cred că şi «La vache qui rit»... E o prostie asta, până la urmă!".

Brânză de oaie, cu certificat bio

Din 2000 încoace, ferma soţilor Meurot deţine "certificatul de producător bio", o garanţie a calităţii brânzeturilor produse în Vachères-en-Quint. "Nu-i deloc simplu să obţii certificatul ăsta", spune Danielle, plasată strategic printre oalele cu lapte din încăpere, că doar din mâinile ei ies sortimentele de brânză. "Ferma care vrea să obţină certificatul e evaluată de o comisie din toate punctele de vedere: calitatea apei, a solului, a vegetaţiei. Concret, apa din care beau animalele nu trebuie să fie poluată, solul nu trebuie să fie tratat cu îngrăşăminte chimice, păşunea şi pădurea să nu fi fost stropite cu insecticide, pesticide..." Şi-ţi mai zice una, să-ţi stea mintea-n loc: nu obţii certificatul de producător bio dacă, în cazul unei boli, îţi tratezi oile şi mieii cu tratament medical clasic.

"Dacă e nevoie, sunt medici veterinari specializaţi care pot aplica animalelor un tratament homeopat".

N-ai voie să îndopi oaia

Aceleaşi norme "biologice" spun şi că n-ai voie să hrăneşti animalele în surplus, peste nevoile lor fiziologice: "Trebuie să hrăneşti oile în mod natural, nu să le dai o cantitate mai mare de hrană, ca să obţii o cantitate mai mare de lapte". Ca să ai lapte de calitate, nu trebuie să stresezi animalul pentru că, aşa cum zice Danielle, "dacă animalul e bolnav, şi laptele va fi bolnav". Şi mai e o regulă importantă, cu care cei doi fermieri francezi sunt de acord. „Noi nu ne ducem produsele decât în pieţele din apropiere, am refuzat să le comercializăm în Paris sau la Marsilia. Asta pentru că nu mai sunt considerate produse bio cele care sunt transportate cu avionul, de pildă, pentru că acest tip de transport implică un factor de poluare, nu e un tip de transport ecologic", explică franţuzoaica.

Eu, ca şi mic producător, vreau să fie favorizate produsele locale pe piaţa locală
Danielle

Aprilie 2007