De când se ştiu siliştenii, în fiecare an, la începutul lui august, la ei în sat e mare bâlci, mare. Altădată, ai lu’ Moromete mergeau la bâlci ca să vada circul, să se dea în tiribombe şi să târguiască cele trebuincioase.

text: Paul Rogojenaru / Adevarul citeste intreg articolul

În stânga aleii cu mărfuri, îngemănat cu târgul, era terenul comunal de fotbal. De distracţie şi totodată pentru a cinsti ziua de sărbătoare, echipa de fotbal locală intitulată „Moromeţii", proaspăt promovată în Divizia Onoare, juca un meci de antrenament cu o echipă locală de amatori. Aproape toţi bărbaţii prezenţi în târg făceau galerie de pe margine. Unul dintre puţinii care nu părea interesat de meci era nea Lae (Dumitru Dogaru, 78 de ani). Ţine de-o viaţă cu Rapidul şi nimic, nicio altă echipă fie ea şi locală, nu-i capta interesul. Venise înainte de prânz la bâlci pentru că, de regulă, seara nu ieşea din curte.

„De când mă ştiu, pe 8 mai şi la începutul lui august, era bâlci. Dar nu se ţinea aici, ci undeva la Şcoala de la Măgura sau lângă moară. Pe vremea aia veneau cu tiribombă învârtită cu calu', că nu era curent electric. Îngheţata se ţinea în bidoane mari de aluminiu. Nici atunci nu cumpăram mare lucru, că n-aveam bani. Cum tata n-avea de unde să-mi dea, îmi punea mama un ou în palmă.

Cu el cumpăram bomboane de ciubuc tăiate. Zece bomboane primeam pentru un ou. Cu asta terminam tot târgul, în rest mă uitam doar. Ne mai dădeam în tiribombă, ne mai agăţam de ea, ne mai lua la bătaie ăla de mâna calul cu biciul. Câteva ture tot un ou făceau. Şi bâlciurile de azi sunt frumoase, că găseşti de toate, de la îmbrăcăminte la dulciuri mai bune. Acu' nu e prea animat, că nu vine lumea, dar după-masă n-o să ai loc să te mişti."...